06. Primul Eu – Eul corporal (Eu sunt!)


Axis mundi

In prima parte a dezvoltarii sale, copilul raporteaza totul la corpul sau, in primul an de viata el acordand cea mai mare parte a timpului descoperirii propriului corp, in indelungatul proces de prelucrare si integrare a informatiei. Astfel, copilul se raporteaza la corpul sau ca la un fel de “axis mundi”, din punct de vedere senzorio-perceptiv el fiind centrat pe sine, dar, in mod aparent paradoxal, energia sa psihica fiind orientata in exterior. Implicarea parintilor in aceasta etapa de dezvoltare a copilului este deosebit de importanta, in primul rand deoarece ei au o prezenta fizica, concreta si palpabila, iar prin stimularea fizica si senzoriala pe care o ofera copilului il ajuta pe acesta nu numai sa fie constient de dinamica si de miscarile lor, dar si de propriul corp, ajutandu-l in procesul de constituire si definitivare a schemei corporale (prin mangaieri, imbaiere, masaj, alint etc). In plus, primul pas catre constituirea unei scheme corporale proprii consta in prelucrarea imaginii corporale a altcuiva (in acest caz, evident, a mamei) pentru ca, mai apoi, prin transferuri si comparatii, sa se ajunga la constientizarea propriei forme de existenta materiala.

Cu toate ca nu se naste cu constiinta de sine, copilul se naste totusi cu o serie de simturi destul de dezvoltate, cum ar fi cel tactil (daca tot am amintit de faptul deja cunoscut ca ontogeneza repeta filogeneza, trebuie sa mentionam si faptul ca, pe parcursul evolutiei fiintelor vii, primii senzori care s-au dezvoltat au fost cei de contact si de miscare) deoarece, in uterul mamei, copilul este tot timpul in contact cu peretii acestuia. Tocmai de aceea, copilul nou-nascut trebuie asezat intr-un cosulet sau intr-un patut bine captusit cu perne, astfel incat sa se simta in continuare continut si protejat (golul din jurul sau il angoaseaza).

El are de asemenea si o puternica nevoie de miscare, deoarece el avea in burtica mamei lejeritatea de a se misca (incepand cu micro-miscarile imperceptibile pentru mama si continuand cu cele sensibil detectabile, care incep, aproximativ, din luna a patra de sarcina). Este o foarte mare greseala sa infasam nou-nascutul foarte strans si sa cenzuram astfel libertatea de miscare; acest lucru seamana mai degraba cu un fel de limitare senzoriala, daunatoare copilului dornic sa exploreze tainele noului mediu. Si, apropos, v-ati intrebat vreodata de ce copilul mic simte mereu nevoia de a fi leganat? Pentru ca in uterul mamei el era intr-un continuu balans!

Un alt simt bine dezvoltat inca de la nastere este cel olfactiv (se numara de asmenea printre cele mai primitve simturi, printre primele si cel mai bine dezvoltate la mamifere), copilul putand sa-si recunoasca mama dupa miros; tocmai de aceea este recomandabil ca in prima perioada de dupa nastere proaspata mamica sa nu uzeze in mod excesiv de arome sau parfumuri si sa nu le schimbe frecvent (copilul poate retine pana si mirosul cremei de fata sau a fardurilor mamei). In plus, la doar cateva ore de la nastere, copilul poate diferentia cele patru gusturi fundamentale (acru, sarat, amar si dulce), arborand expresii faciale specifice pentru fiecare in parte.

Pentru ca tot vom vorbi despre eul biografic si viata (memoria?) intra-uterina, este interesant de mentionat faptul ca, imediat dupa nastere copilul recunoaste vocea mamei (s-a observat ca nou-nascutul recunoaste vocea mamei dintre mai multe voci feminine, unii chiar la numai 15 minute dupa nastere, calmandu-se atunci cand o aud; in unlele cazuri se pare ca nou-nascutii pot recunoaste si vocea tatalui). Si fiindca tot am adus vorba de simtul auditiv, trebuie sa mai mentionam si fapul ca, in unele studii asupra stimularii fatului in perioda intra-uterina, s-a observat ca nou-nascutul pare a se calma atunci cand aude sunete sau melodii pe care mama le asculta in timpul sarcinii (cele mai multe astfel de experimente s-au realizat cu muzica simfonica).

Simtul cel mai slab dezvoltat imediat dupa nastere este cel vizual (receptorii sensibili la lumina s-au dezvoltat printre ultimii, pe scara evolutiei), deoarece, pana in lunile a treia/a patra nici retina, nici nervul optic (care la nastere nu este complet mielinizat) si nici cortexul vizual  nu sunt in totalitate dezvoltate. In primele doua luni de viata, deoarece cristalinul nu se poate curba corespunzator unor distante mai mari de cca 30 de cm (in mod uimitor, aceasta este, in medie, distanta dintre corpul copilului atunci cand este alaptat la san si chipul mamei!), copilul nu distinge clar imaginile mai indepartate. In jurul varstei de 2-3 luni copilul poate urmari cu privirea un stimul aflat in miscare, iar in jurul lunilor a treia/a patra el isi formeaza definitiv privirea binoculara.

Prin urmare, cu toate ca inca de la nastere copilul dispune deja de o serie de simturi destul de dezvoltate, el nu are inca formata constiinta propriului corp (cu alte cuvinte, nu are conturat inca un eu corporal). Copilul devine constient de propria schema corporala pe masura ce conexiunile dintre aria cerebrala senzoriala si cea motorie se consolideaza si se stabilizeaza, fapt la care se adauga, bineinteles, dezvoltarea fizica si cea cerebrala, schimbarile prin care trece copilul in primul an de viata fiind de-a dreptul impresionante – in primul an se înregistrează cel mai accelerat ritm de creştere din întreaga viaţă postnatală (in aceasta perioada copiii cresc în lungime cu 50% si isi tripleaza greutatea de la nastere). Ulterior rata de creştere, deşi încă ridicată până la trei ani, scade progresiv.

In legatura cu dezvoltarea cerebrala, trebuie mentionat faptul ca in primele luni de dupa nastere se continua si se definitiveaza procesul de mielinizare a neuronilor, ceea ce favorizeaza transmiterea impulsurilor nervoase mai repede si mai eficient. Dar, cel mai repede in aceste prime luni de viata post-natala, se dezvolta aria senzoriala primara si aria motorie primara, permitandu-i copilului sa-si dezvolte simturile si miscarile corpului (din punct de vedere al teoriei dezvoltarii stadiale a copilului, intervalul de varsta de la 0 la 2 ani corespunde stadiului senzorio-motor, care incepe cu reflexele neconditionate ale nou-nascutului si se incheie cu schemele senzorio-motorii, copilul folosindu-se de simturi si de abilitatile motrice pentru a explora si controla lumea din jurul sau). Mai trebuie mentionat si accentuat faptul ca dezvoltarea eului corporal depinde in foarte mare masura de maturizarea senzorialitatii si a motricitatii, care, dezvoltandu-se in interdependenta, vor contura un nou si foarte important domeniu de dezvoltare – psihomotricitatea. In primele luni dupa nastere nu putem vorbi insa despre o psihomotricitate propriu-zisa (mai ales pentru ca miscarile sunt, in cea mai mare parte, lipsite de intentionalitate) ci, mai degraba despre reflexe si miscari involuntare – reactii spontane la stimularile exterioare.

O dezvoltare evidenta a miscarilor copilului apare in perioada 3 – 6 luni,  cand se observa primele elemente de intentionalitate in miscari, ele devenind mai adecvate, mai orientate si mai elaborate (fenomen datorat mielinizarii neuronilor). Asadar, motricitatea voluntara incepe sa se dezvolte, in medie, din al doilea trimestru de viata postnatala, iar principalele sale achizitii sunt: controlul poziţiei capului, care treptat poate fi ridicat şi menţinut vertical; rostogolirea corpului; poziţia şezândă; prinderea obiectelor; poziţia verticală, mai intai cu sprijin  si, apoi, fără sprijin; mersul în patru labe; mersul biped; urcatul scărilor; săritul pe loc si saritul într-un picior – toate acestea se achizitionandu-se, in mod normal, pana la implinirea varstei de 3 ani.

Primele miscari coordonate complexe sunt cele oculo-motorii (in jurul varstei de 2 – 4 luni, cand copilul poate urmari cu privirea un obiect care penduleaza in fata sa, ori siluetele umane care se deplaseaza pe langa el), urmate de cele audio-motorii, in stransa legatura cu acestea dezvoltandu-se mult si miscarile capului si gatului.

Este foarte important de retinut si faptul ca dezvoltarea motricitatii si a controlului asupra miscarilor nu depinde numai de dezvoltarea neuropsihica, ci si de dezvoltarea fizica in sine, de dezvoltarea si consolidarea musculaturii. Aceasta incepe sa se fortifice pe axa verticala, de sus in jos – mai intai muschii gatului (copilul devine capabil sa-si sustina singur capul pe aceeasi axa cu corpul, atunci cand este tinut de adult in pozitie verticala, sau cand sta in sezut, sprijinit, iar apoi sa-si ridice singur capul cand este intins in patut), ai umerilor si ai antebratelor (copilul intinde mainile pentru a apuca jucariile suspendate deasupra patutului ori asezate in fata lui, intinde manutele pentru a fi luat in brate de catre adult), apoi cei ai spatelui (copilul incepe sa poata sta in sezut, mai intai sprijinit, si apoi liber; stand in sezut se poate apleca inainte si intinde bratele pentru a apuca obiectele aflate in raza sa), dupa care urmeaza muschii picioarelor (copilul incepe sa se tarasca, sa mearga de-a busilea, sa stea in picioare cu ajutor, apoi singur, apoi sa mearga, sa alerge, sa urce si sa coboare scarile, sa sara in doua picioare si apoi intr-un singur picior).

Anne Tharesse

 


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s