FUNCTIA EXECUTIVA

Functia executiva si procesele senzoriale in ADHD


Plecand de la nivelul senzatiei si al perceptiei, functia executiva ne ajuta sa discernem, dintre toate informatiile care ne bombardeaza in permanenta, pe cele mai relevante. Ne ajuta sa sortam informatiile in functie de relevanta pe care o au pentru noi, ori pentru sarcina pe care o avem de indeplinit. Astfel, de exemplu, pentru cei mai multi dintre noi, pare un fapt absolut banal, acela de a discerne ce imagini sunt mai relevante intr-o poza, ori intr-un tablou.

La copiii cu ADHD, insa, vom constata un fapt absolut uluitor: desi avem despre ei perceptia – si (pre)conceptia – ca nu percep mai nimica din ceeea ce se intampla in jurul lor, studiindu-i cu atentie, si ascultandu-i, vom observa ca, in realitate, cantitatea de detalii si de informatie pe care o recepteaza din mediu este paradoxal de mare. Si, in acelasi timp, nefireasca.

De exemplu, la un moment dat, i-am aratat unui baietel cu ADHD un copac confectionat din hartie, si lipit pe un perete (un copac care acoperea, ca marime, o treime din suprafata peretelui), si l-am intrebat ce vede. Mi-a dat foarte multe raspunsuri – toate, intr-un anumit fel corecte, cu toate acestea insa, nici unul nu era raspunsul asteptat si cel considerat, in mod firesc, ca fiind raspunsul corect.

Mi-a spus ca vede multe frunze, mere, fluturi, ramuri… si o gramada de alte lucruri de care uitasem ca se afla acolo si pe care aproape ca nici nu le mai vedeam, pentru ca eu, in mod firesc, eram concetrata asupra imaginii de ansamblu a configuratiei asupra careia imi centrasem atentia – marimea copacului, conturul, elementele constitutive esentiale, natura structurii la care ma uitam, etc. Copilului insa, i-a luat foarte mult timp sa-mi spuna ca ceea ce vede el este, de fapt, un pom. Si i-a luat si mai mult sa-mi spuna ca pomul in cauza este un mar, cu toate ca mere mari, rosii si frumoase (chiar daca din palstic) atarnau cu voluptate de ramurile sale fragile din carton.

De ce? Pentru ca perceptia unui copil cu ADHD este una de tip sincretic, in care elementele perceptive se amalgameaza cu toate celelalte, intr-un iures, un talmes-balmes, in care fiecare stimul poate fi la fel de important ca toţi ceilalti. Problema este ca stimulii cu care interactionam in fiecare zi, pe care-i procesam, la nivel constient si chiar la nivel subliminal, sunt uluitor de multi.

Imaginati-va, pentru un moment, milioanele de particule invizibile care ne bombardeaza in fiecare secunda a vietii noastre materiale – atomi, fotoni, particule de praf, bacterii, si multe altele. Ganditi-va ca le-ati putea vedea pe toate, cu claritate, si ca fiecare fibra a dvs ar reactiona la contactul cu aceste entitati dinamice, in continua miscare si transformare.

Ce s-ar intampla atunci? Sunt cu milioanele! V-ati ingrozi, viata  dvs ar deveni haotica, aproape insuportabila, nu ati sti de ce anume sa va feriti mai repede, iar în goana dvs nebuna de a va feri din calea unui roi de microorganisme paroase, v-ati lasa lovit de un tir, pentru ca nu l-aţi observat!

De la acest sincretism, deficitul perceptiv poate evolua catre un tip de perceptie extrem de analitic, generat poate din nevoia copilului de a diseca lumea haotica in care este captiv, de a o imparti in bucati din ce in ce mai mici, pe care sa le poata procesa, manipula si intelege mai usor. Sau poate ce este generata pur si simplu de sistemul sau nervos, avid de a devora in permanenta informatie, indifererent de natura si de calitatea ei, si de incapacitatea acestuia de a filtra corect surplusul de date.

La omul obisnuit, valurile de informatie care “spala” incontinuu acest învelis carnal, intesat cu mii de receptori avizi de senzatie, sunt filtrate de o serie de centri de analiza subcorticala (situati la nivelul fibrelor nervoase aferente, fibrele care conduc informatia catre creier), astfel incat la ariile de proiectie corticala (zonele de analiza si procesare de la nivelul creierului) ajunge doar o fractiune din cantitatea initiala de informatie. Si, chiar si la acest nivel, o  mare parte este respinsa, astfel incat in planul constient apar doar aspectele pe care creierul nostru le considera relevante.

La copiii cu ADHD insa, ca si la cei cu autism, realitatea senzoriala si cea perceptiva sunt total diferite de ale noastre, scufundandu-i intr-o lume a contrastelor, culorilor, sunetelor, gusturilor si mirosurilor, inaccesibila noua. Trebuie sa incercam sa intelegem aceasta lume a lor si, chiar daca noi nu o vedem, trebuie sa intelegem ca ei o vad. Experientele noastre sunt clar diferite de ale lor, iar ajutorul pe care l-il vom da, pentru a-i atrage din ce în ce mai mult in lumea noastra, trebuie facute cu constiinta faptului ca ei nu impartasesc aceleasi experiente senzoriale cu noi, ca perspectiva lor asupra lumii este cu totul alta. Si, cine stie, poate ca nu este o perspectiva limitativa, asa cum am fost obisnuiti de-a lungul generatiilor sa credem.

Pentru a reusi totuşi sa adaptam acesti copii realitatii lumii organizate in care noi, ceilalti, suntem majoritari, in eforturile pe care le facem pentru ei, nu trebuie niciodată sa-i condamnam, blamam sau acuzam. La fel ca si noi, si ei sunt prizonierii acestei lumi si, chiar mai mult decat noi, fac eforturi grandioase pentru a întelege lumea, viata si destinul.

Sunt doar niste mici comete calatoare, incandescente şi tumultoase, mirate chiar si de acest simplu, si totodata extraordinar adevar, al faptului ca exista…

Un articol scris de Anne Tharesse.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s